Pubbing.ro
Bucuresti Schimba orasul

Leonard Cohen vine la Bucuresti cu Suzanne

Marti, 26 August 2008, Categoria: Festivaluri

Leonard Cohen vine la Bucuresti cu Suzanne Leonard Cohen vine sa concerteze in Romania.

Unora inca nu le vine sa creada si, probabil, nu si-au luat inca bilet. E cazul sa se grabeasca, pentru ca cei care au asteptat cu nerabdare acest eveniment au cumparat deja peste trei sferturi din bilete. Lor, si tuturor celorlati care vor face ca acest concert sa fie sold out, le spunem sa-si pregateasca vocile pentru a canta Happy Birthday, Mr. Cohen! Pe 21 septembrie, Leonard Cohen implineste 74 de ani pe scena de la Bucuresti.

Concertul, organizat de Compania Events, sub egida Jurnalului National, marcheaza aniversarea a 15 ani de existenta a celui mai citit ziar serios din Romania. Coincidenta sau nu, Leonard Cohen se afla in turneu mondial dupa 15 ani de pauza. Spectacolul, ce va avea loc pe stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti, va incepe la ora 19.00.

„Venirea lui Leonard Cohen la Bucuresti este un mare eveniment. Aproape incredibil, dar adevarat. Nu stiu de ce am sentimentul ca vine la noi un prieten, si nu marele artist. Un prieten tainic, un prieten adevarat, un prieten de care nu ne-am indoit niciodata, un prieten care a fost de fiecare data langa noi atunci cand am avut nevoie de el”, spune Marius Tuca, Director Jurnalul National.

Peste trei sferturi din biletele disponibile au fost deja vandute pana la aceasta ora: circa 7.000 de iubitori de muzica buna sunt in acest moment posesorii unui bilet care le asigura intrarea la concert. Locurile din tribuna 1 si 2 au fost epuizate, iar biletele din categoria VIP si Premium sunt pe trei sferturi vandute. „Amplasarea scenei si a tribunelor a fost anume calculata pentru a oferi o vizibilitate optima din orice punct al stadionului, inclusiv de pe gazon, acolo unde sunt cele mai ieftine bilete” declara Sorina Burlacu, Director General Events.



Dar cine e Suzanne? "Suzanne" este unul dintre hiturile compozitorului si scriitorului Leonard Cohen. Aparuta intai ca poezie in volumul „Parazitii Raiului” (1966), piesa cu acest nume este initial inregistrata de Judy Collins. Un an mai tarziu, Leonard Cohen imprima si el propria sa varianta impreuna cu Noel Harrison. Totusi, cine e Suzanne? E Suzanne Verdal, sotia sculptorului Armand Vaillancourt, o femeie pe care Cohen o intalneste in Montreal pe malul raului Saint Lawrence, aproape de mica biserica Notre-Dame-de-Bon-Secours si de port. In prezent, Suzanne traieste in California, e saraca si are drept locuinta o masina. Dupa succesul cantecului ce-i poarta numele, l-a revazut pe Cohen de doua ori, insa acesta nu a recunoscut-o. Fiecare dintre cei doi protagonisti neaga ca ar fi existat relatii sexuale intre ei, in ciuda versurilor ce denota o apropiere ceva mai... intima. Printre cei care au facut cover-uri dupa aceasta piesa se numara: Harry Belafonte, Joan Baez, Neil Diamond, Roberta Flack, Peter Gabriel, Nana Mouskouri, Nina Simone, Diane Reeves sau Aretha Franklin. Fireste, pe 21 septembrie, la Bucuresti, o va canta cel mai bine insusi autorul, Leonard Cohen.