Pubbing.ro
Bucuresti Schimba orasul

Live from Buena Vista - spectacol de senzatie la Sala Palatului

Luni, 9 Februarie 2009, Categoria: Concerte

Live from Buena Vista - spectacol de senzatie la Sala Palatului Orchestra cubaneza Live From Buena Vista  - The Havana Lounge a sustinut sambata seara pe scena Salii Palatului din Bucuresti un show de senzatie in fata a peste 4000 de spectatori. Concertul, inclus in seria evenimentelor World Music Masters, este cel de-al treilea spectacol sold-out sustinut de elitele muzicii cubaneze in fata publicului roman.

Format acum aproape un deceniu, proiectul The Havana Lounge reuneste patru generatii de muzicieni, nume celebre ale Afro-Cuban All Stars, Buena Vista Social Club, Sierra Maestra si Tropikana. Teresa Garcia Caturla, Julio Alberto Fernandez, Yanko Pizaco, Daniel Ramos Alayos, Maria Viktoria Rodriguez, Julienne Oviedo Sanchez, Tomas Ramos, Rodolfo “Peruchin” Argudin Justiz, Bruno Rogelio Collazo, Adalberto “Candelita” Martinez si Ivan Pastrana Palacios au delectat publicul roman pentru a treia oara in ultimii patru ani cu un spectacol de neuitat, pe ritmuri de son montuno.

In primavara acestui an, ritmurile cubaneze se vor auzi din nou la Bucuresti, intr-un spectacol exuberant: pe 7 aprilie, Pasion de Buena Vista promite publicului roman o uimitoare calatorie catre cultura exotica a Cubei, pe acorduri fierbinti de son, salsa, rumba, mambo si cha cha cha. Spectacolul va avea loc la Sala Palatului, biletele fiind disponibile in reteaua magazinelor Diverta si online, pe www.myticket.ro, la diferite categorii de preturi in functie de pozitia fata de scena: 70, 100, 130, 160 si 200 lei.



(foto: Alex Barbulescu)