Pubbing.ro
Bucuresti Schimba orasul

The Havana Lounge - un nou spectacol SOLD-OUT

Joi, 29 Ianuarie 2009, Categoria: Concerte

The Havana Lounge - un nou spectacol SOLD-OUT Live From Buena Vista - The Havana Lounge continua si anul acesta traditia concertelor desfasurate cu casa inchisa. Cu mai putin de doua saptamani inaintea spectacolului din 7 februarie, biletele sunt aproape epuizate, ramanand disponibile mai putin de 300 de locuri, dintre care doar cateva in categoriile VIP.

Format acum aproape un deceniu, proiectul The Havana Lounge reuneste patru generatii de muzicieni, nume celebre ale Afro-Cuban All Stars, Buena Vista Social Club, Sierra Maestra si Tropikana. Teresa Garcia Caturla, Julio Alberto Fernandez, Yanko Pizaco, Daniel Ramos Alayos, Maria Viktoria Rodriguez, Julienne Oviedo Sanchez, Tomas Ramos, Rodolfo “Peruchin” Argudin Justiz, Bruno Rogelio Collazo, Adalberto “Candelita” Martinez si Ivan Pastrana Palacios promit publicului roman inca un spectacol de neuitat, cu un repertoriu cuprinzand toate stilurile specifice Havanei: son, mambo, cha cha, salsa, rumba, timba, guajira, danzon, abakua, bolero.



Dupa ce a incantat mii de spectatori in cele mai prestigioase sali de concerte ale lumii, printre care Heineken Music Hall din Amsterdam, sau Forest National din Bruxelles, Live From Buena Vista – The Havana Lounge revine luna viitoare pentru a treia oara la Bucuresti, dupa doua spectacole sold-out in 2006 si 2008. Concertul va avea loc sambata, 7 februarie, la Sala Palatului, ultimele bilete la spectacol putand fi achizitionate din reteaua Diverta si online, de pe www.myticket.ro.