Pubbing.ro
Bucuresti Schimba orasul

Tuborg Green Fest aduce Guano Apes in Romania!

Miercuri, 22 Iulie 2009, Categoria: Festivaluri

Tuborg Green Fest aduce Guano Apes in Romania! Tuborg Green Fest se va desfasura in perioada 4-6 septembrie, in Parcul Izvor din Bucuresti, si va beneficia de participarea a peste 15 artisti romani si internationali, primul cap de afis confirmat fiind celebra trupa rock Guano Apes.

Avand la activ 6 albume, 2 discuri de aur si unul de platina, Guano Apes este una dintre cele mai reprezentative trupe rock din Europa, renumita pentru show-uri live explozive. Guano Apes s-a format in 1994, in Göttingen, Germania, la initiativa lui Henning Rümenapp, Stefan Ude si a lui Dennis Poschwatta, solista Sandra Nasic alaturandu-se grupului in acelasi an. Trupa a debutat cu albumul „Proud Like a God”, intens promovat de single-urile “Open Your Eyes”, „Lords of the Boards” si "Rain". Succesul materialului, premiat cu discul de platina, a propulsat Guano Apes in randul celor mai bine cotate trupe rock din Europa. Albumele “Don’t Give me Names” (2000) si “Walking on a thin line” (2003) au adus trupei doua noi discuri de aur, precum si primele locuri in topuri pentru single-urile "Big in Japan" (cover dupa celebrul hit Alphaville), "No Speech" si "Quietly". In 2003, Guano Apes a lansat un material live („Live”), urmat de o compilatie best of („Planet of the Apes”, 2004) si o selectie de piese demo inregistrate in 1994 si 1995, „Lost (T)apes” (2006).

Dupa ce au luat o pauza pentru a se concentra asupra proiectelor solo, membrii Guano Apes s-au reunit vara aceasta pentru o serie de concerte pe scenele catorva dintre cele mai tari festivaluri din Europa: Rock im Park/am Ring (Germania), Nova Rock (Austria), Greenfield (Elvetia). In aceasta toamna, turneul de reunire ii va aduce pe membrii Guano Apes pentru prima data si in Romania, in cadrul Tuborg Green Fest!

“Muzica este una dintre principalele valori ale berii Tuborg, un produs premium international, recunoscut pentru implicarea in evenimente de gen. Consumatorii Tuborg sunt tineri, activi si deschisi experientelor noi. Tuborg Open for Fun, sloganul noii campanii Tuborg, nu face decat sa sustina momentele de distractie ale consumatorilor fideli ai marcii, carora le putem aduce Tuborg Green Fest, un eveniment cu traditie la nivel internationa, care va atrage cu siguranta numerosi fani si in Romania”, a declarat Doron Zilberstein, Vice Presedinte Marketing URBB.

Tuborg, considerat a fi unul dintre cele mai muzicale branduri de bere din lume, si-a reafirmat acest statut la nivel international prin lansarea cu multi ani in urma a conceptului Green Fest. Atitudinea libera specifica brandului Tuborg si-a pus amprenta si asupra Green Fest, toate evenimentele organizate sub acest concept fiind adevarate manifeste impotriva rutinei, unde principiile fundamentale sunt reprezentate de show-urile live explozive, berea de calitate si atitudinea nonconformista. Sub umbrela Green Fest au fost organizate pana acum numeroase evenimente de amploare, beneficiind de participarea unor artisti precum Red Hot Chili Peppers, Metallica, Linkin Park, Franz Ferdinand, Cypress Hill, David Guetta, Faithless, Kasabian sau Whitesnake si atragand sute de mii de spectatori in fata scenelor din Rusia, Serbia, Bulgaria, Croatia sau Ucraina. Tuborg s-a implicat de-a lungul timpului si in alte alte celebre festivaluri europene de muzica, precum Roskilde (Danemarca) sau Exit (Serbia).

Tuborg Green Fest va avea loc in perioada 4-6 septembrie, in Parcul Izvor din Bucuresti, si va fi produs de Emagic.

ACCESUL PUBLICULUI ESTE GRATUIT!

Informatii privind noi confirmari in line-up-ul festivalului vor fi facute publice in perioada urmatoare.