Pubbing.ro
Bucuresti Schimba orasul

Concert Mircea Vintila si Mircea Baniciu la Hard Rock Cafe

Concert Mircea Vintila si Mircea Baniciu la Hard Rock Cafe

Categorie: Muzica

Bucuresti, Hard Rock Cafe

30 Aprilie 2009, 20:00

http://www.hardrockcafe.com/bucharest


Seara cu folk”, cea mai noua serie de concerte marca
Hard Rock Cafe Bucuresti, va aduce in fata publicului, incepand din 30 aprilie, cele mai mari nume ale muzicii folk romanesti. “Duelul Legendelor”, primul dintre concerte, il are in deschidere pe Jul Baldovin si continua cu duelul dintre Mircea Vintila & Brambura si Mircea Baniciu & Vladi Cnejevici. Biletul la concert este in valoare de 25 lei.
 
  Hard Rock Cafe Bucuresti va gazdui, in fiecare ultima zi de joi a lunii, de la ora 20:00, “Seara cu folk” - o serie de spectacole dedicate iubitorilor de folk romanesc de toate varstele.
 
  “Este extraordinara initiativa de a organiza seri cu folk. De-a lungul anilor, noi am “crescut” cu concerte ce incepeau cu muzica folk si se inchideau cu muzica rock. Iata ca, acum, un local rock dedica o seara speciala folk-ului, in semn de revansa”, a declarat Mircea Vintila.
 
  Si locatia pare una potrivit aleasa: “ Prima oara am fost la un Hard Rock Cafe in America. M-a dus Florian Pittis, un pasionat de rock si de istoria rockului. Iar in urma cu numai o saptamana am fost la un Hard Rock Cafe in Toronto. Cel de aici, insa, mi se pare incomparabil. E mai frumos, mai mare, mai bine compartimentat.. Este, deci, o bucurie teribila sa cantam aici si va asigur ca, alaturi de colegii mei de la Brambura, vom face un spectacol desavarsit”, a continuat Mircea Vintila.
 
  Concertele vor fi prezentate de Mihai Cosmin Popescu ( realizator al emisiunii “Omul cu chitara” la Radio Romania ) si vor urmari atat prezentarea numelor mari din lumea folk-ului, cat si promovarea debutantilor:
 
  “Seara cu folk” se doreste a fi atat un tribut adus valorilor consacrate ale folk-ului romanesc, cat si o “mana intinsa” tinerilor care vor sa duca mai departe o muzica atat de apropiata sufletului. Editiile viitoare vor aduce in fata publicului, pe langa recitaluri ale unor artisti precum Victor Socaciu, Vasile Seicaru, Doru Stanculescu, Horia Stoicanu, Adrian Ivanitchi, s.a., si nume mai putin consacrate, ce vor putea participa la un concurs al carui premiu va consta in imprimarea catorva piese la un studio de inregistrari profesional”, a declarat Iulian Udrea, realizator al proiectului “Seara cu folk”.
 
  http://www.youtube.com/watch?v=3rLEn6p6KTE
 
  Detalii suplimentare la: +40 765 260 860
 
  Pentru rezervari:
  Tel: +40 21 206 6261
  E-mail: bianca.gatlan@hardrockcafe.ro
  www.hardrockcafe.com/bucharest
 
  • 0 voturi
  • Extensiile acceptate sunt jpg, gif, png, bmp.

    Tine apasat tasta Ctrl pentru a putea selecta mai multe poze.

    Sunt incarcate 0 poze. Mai poti incarca 50.


    Trebuie sa fii logat pentru a incarca poze! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou
 

Calendar Evenimente: