Categorie: Muzica
Sibiu, Festivalul Art Mania, Piata Mare
10 August 2012, 22:00
Die Toten Hosen vine in august la Sibiu cu un palmares impresionant dobandit in 30 de ani de experienta: 14 albume de studio, peste 1.000 de concerte si 15 milioane de albume vandute. Cea de-a saptea editie a festivalului ARTmania isi va incheia prima zi de concerte din Piata Mare pe ritmurile celei mai populare trupe din Germania in premiera absoluta pe pamant romanesc. In 2012, Festivalul ARTmania de la Sibiu va avea loc in perioada 6 – 12 august si va oferi iubitorilor de arta un program cultural variat ce va include concerte, expozitii, workshop-uri si alte evenimente speciale dedicate artelor frumoase. Concertele din Piata Mare vor avea loc in zilele de vineri si sambata, 10 si 11 august. Die Toten Hosen va canta vineri, in jurul orei 22:00, in cea mai frumoasa piata publica din Romania. “Pushed Again”, “Hier Kommt Alex”, “Zehn Kleine Jägermeister” si multe alte melodii consacrate vor fi ascultate live la Sibiu. Delain va urca pe scena din Piata Mare sambata, 11 august, in timp ce norvegienii de la Trail of Tears vor da startul concertelor din Piata Mare vineri, 10 august 2012. Die Toten Hosen, asa cum nemtii inteleg sintagma in sensul de plictiseala, a avut mare grija sa-si traiasca la maxim zilele si sa agite spiritele in Germania si nu numai. Aproape in fiecare an al carierei, Die Toten Hosen a zguduit pamantul prin ritmuri, mesaje sau pur si simplu, atitudine punk. Distractia a inceput in 1982 intr-un bar de punkisti din Düsseldorf, iar in urmatorul an aveau deja un contract cu EMI Music. Asa au inceput nemtii sa creasca in popularitate, cantand in '84 la BBC Radio 1 la invitatia DJului John Peel. O trupa cu atitudine, Die Toten Hosen si-a schimbat la scurt timp casa de discuri, semnand un contract cu Virgin Records. In '85 au concertat in Franta prin Institutul Goethe iar spre sfarsitul anului au ajuns in Polonia si Ungaria.
